Despre noi

Se spune că povestea vieții poate să nu se termine niciodată, că prin ceilalți și prin ceea ce am construit de-a lungul vieții, ne clădim alte și alte lumi. De aceea, trecerea în neființă este o dovadă a respectului continuu pentru cei care nu ne mai sunt fizic alături, dar pentru care continuăm să ne rugăm și pe care îi păstrăm în amintiri. Frumoși, demni și mereu aproape sufletului nostru.

La Rem Funerare, aceasta este misiunea noastră, de a sprijini în clipele cele mai grele familia greu încercată, de a oferi timp pentru rugăciune, rememorare și respect, în timp ce colegii noștri se ocupă cu maxim profesionalism de toate aspectele de ordin credincios și administrativ pe care le impune ritualul funerar.

Cele peste 500 de înmormântări au validat încrederea și experiența acumulată în gestionarea celor mai sensibile momente din viața unei familii, reușind, în prezent, să oferim o gamă completă de servicii funerare (toaletarea defunctului, alegerea pachetelor optime de servicii și de produse, transport funerar, repatrieri, sală proprie de mese de pomenire).

Răspundem pios și cu deschidere totală fiecăruia dintre dumneavoastră, la numărul de telefon 0761.90.80.50.